Revista care te menține sănătos

Afecțiuni respiratorii

Bronsita acuta. Cum o tratam?

21 mai 2021
Share

Bronsita reprezinta o reactie inflamatorie a mucoasei bronsice la actiunea unor factori infectiosi sau fizico-chimici. Aceasta poate fi acuta sau cronica.

Frecventa reala a bolii este greu de cunoscut, deoarece un numar mare de bolnavi nu consulta medicul sau sunt diagnosticati cu alte afectiuni (rinofaringita acuta, laringita acuta, viroze respiratorii etc.) care reflecta asocierea bronsitei acute cu alte sindroame de cai aeriene superioare de origine infectioasa.

Se apreciaza ca aproximativ 30-35% dintre consultatiile din ambulatoriu sunt reprezentate de infectii acute de cai aeriene, inclusiv bronsite acute.

Bronsita acuta vs. bronsita cronica

Bronsita acuta se caracterizeaza printr-un sindrom bronsitic acut, cu debut recent si durata scurta, de obicei neasociat cu modificari radiologice pulmonare. Bronsita cronica este o boala a bronhiilor mari si mici care se caracterizeaza clinic printr-un sindrom bronsitic cronic, cu o vechime de cel putin 2-3 ani. Semnele clinice (tusea si sputa) sunt prezente cel putin 3 luni pe an. Hipersecretia de mucus in bronsii reprezinta un element definitoriu al bolii. La producerea acestei boli pot contribui urmatorii factori:

  • Fumatul;
  • Poluarea atmosferica;
  • Fumul industrial, gazele iritante, pulberi;
  • Infectiile acute bronsice repetate si factorii genetici.

Bronsita acuta se manifesta in special in lunile noiembrie-februarie

Bronsita acuta este o boala frecvent intalnita, mai ales la sugari si copii, cu o incidenta maxima in perioada rece a anului (noiembrie-februarie). De obicei, se vorbeste despre bronsita dar, odata cu afectarea mucoasei bronsice, este afectata si mucoasa traheala. Din acest motiv, este corect sa se vorbeasca despre traheobronsita.

Cauze si factori favorizanti

Traheobronsita acuta are 3 cauze: virala, bacteriana si chimica.

  1. Traheobronsita virala este cea mai frecventa. Boala poate aparea in orice luna a anului, dar cu varfuri epidemice in functie de virusul incriminat. Virusurile gripale A si B si virusul respirator sincitial provoaca adesea traheobronsita acuta in perioada noiembrie-februarie. O incidenta asemanatoare au traheobronsitele produse de Mycoplasma pneumoniae si Chlamydia;
  2. Traheobronsita acuta bacteriana este produsa de bacterii care populeaza nazofaringele: pneumococi, streptococi, stafilococi etc.;
  3. Traheobronsita chimica apare in urma expunerii la gaze si vapori iritanti (amoniac, acetona, acid clorhidric, formol etc.).

La fel ca in cazul celorlalte infectii acute de cai aeriene superioare, la aparitia bronsitei acute contribuie o serie de factori favorizanti, cum ar fi subnutritia, malnutritia, diateza exudativa, rahitismul, terenul atopic (alergic), frigul, umezeala, surmenajul si altele.

Simptomele bronsitei: febra, frisoane, cefalee, stranut, tuse

Boala debuteaza brusc, cu febra, frisoane, dureri musculare, cefalee (dureri de cap), dureri oculare cu lacrimare, stranut, rinoree (curge nasul), jena faringiana si o usoara alterare a starii generale. Afectarea traheii si bronhiilor mari se manifesta printr-o senzatie de jena retrosternala (dureri in piept cu caracter de arsura), insotita de tuse uscata care uneori este chinuitoare si epuizeaza bolnavul. Dupa aceasta faza de debut urmeaza faza de coctiune, cu aparitia expectoratiei mucoase (bronsitele virale), mucopurulenta, iar apoi purulenta (bronsitele bacteriene). De obicei, dupa 4-5 zile, temperatura revine la normal. Tusea se reduce in intensitate, iar sputa scade progresiv, astfel incat bolnavul se poate vindeca in 7-8 zile.

Care sunt investigatiile necesare pentru depistarea bronsitei?

Explorarile paraclinice sunt utile mai ales pentru diagnosticul unei boli asociate sau al unei complicatii. Astfel, la un bolnav cu bronsita acuta se pot indica urmatoarele explorari de laborator:

  • Hemoleucograma;
  • Examenul radiologic pulmonar se efectueaza mai ales la bolnavul febril, fiind util pentru excluderea unei pneumonii interstitiale asociate;
  • Examenul bacteriologic al sputei este necesar daca traheobronsita acuta apare in timpul internarii, daca se suprapune pe o bronsita cronica;
  • Probele functionale respiratorii (ventilatorii si dozare de gaze sangvine) sunt indicate bolnavilor cu obstructie de cai aeriene sau celor cu dispnee si cianoza.

Diagnosticul bronsitei acute se stabileste in functie de tabloul clinic

Diagnosticul etiologiei virale se face prin metode virologice (izolarea virusului pe culturi de tesuturi sau pe ou embrionat) si serologice. In cursul epidemiilor virale cu virus cunoscut, diagnosticul etiologic al unei traheobronsite acute virale se stabileste 70% numai pe date epidemiologice.

Diagnosticul pozitiv de bronsita acuta se pune in special pe tabloul clinic, mai putin pe investigatiile paraclinice. Bronsitele acute care apar in cadrul unor boli infectioase sistemice (rujeola, varicela, mononucleoza infectioasa) trebuie diagnosticate si tratate in cadrul acestei boli.

Tratament etiologic, simptomatic si profilactic al bronsitei acute

Tratamentul traheobronsitei acute are trei componente: tratamentul etiologic, simptomatic si profilactic. Terapia antivirala se indica bolnavilor cu risc crescut (BPOC, copii si tineri cu fibroza chistica), deoarece se cunoaste ca traheobronsita acuta poate avea o evolutie severa. Este necesara administrarea antibioticelor, dar nu trebuie uitat ca infectiile virale pregatesc terenul pentru infectiile bacteriene. De aceea, tratamentul cu antibiotice nu trebuie exclus din principiu.

Tratamentul simptomatic: multe lichide, dieta usoara, repaus fizic si vocal

In formele usoare de bronsita acuta se recomanda doar tratamentul simptomatic, ce consta in: repaus fizic si vocal intr-o camera incalzita cu aer umidificat. Se vor administra lichide multe (ceai, compot, apa, sucuri naturale). Se asigura o alimentatie usoara, reprezentata de lapte, supe de legume, piureuri etc. Se combate febra cu antitermice, iar tusea uscata cu antitusive. Cand apare expectoratia se recomanda fluidifiante ale secretiilor bronsice.

Dr. Mihaela Simion,

Medic primar medicina de familie,

Medic specialist medicina muncii,

Medcenter Bucuresti Victoriei,

021/311.06.40

www.medcenter.ro

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.