Revista care te menține sănătos

Ginecologie

Anticonceptionalele orale: da sau nu?

9 noiembrie 2011
Share

Zi de zi suntem bombardati cu informatii contradictorii. Acest lucru este valabil si cand vine vorba de starea noastra de sanatate. In acest sens, vom incerca sa clarificam confuziile create de-a lungul timpului in privinta riscului utilizarii metodelor contraceptive, in special a celor hormonale.

Contraceptia hormonala este o metoda prin care se sisteaza ovulatia sau o metoda prin care se formeaza o bariera impotriva spermatozoizilor. In acest mod, ovarele se afla in „repaus” si, astfel, nu se produce ovulatia, deci nu are cum sa apara sarcina.

Cate tipuri de metode hormonale exista?

Metodele hormonale de contraceptie sunt de mai multe tipuri. Dupa modul de actiune, se impart in:

  • Contraceptive care inhiba ovulatia (contraceptivele orale care sunt cele mai folosite azi de catre medicii ginecologi; alaptarea prelungita);
  • Contraceptive care inhiba fertilizarea. Din aceasta categorie fac parte: pilula monohormonala, care se foloseste de obicei la femeile care alapteaza; contraceptivele injectabile, care se pot injecta o data pe luna, la doua sau chiar trei luni; implanturile hormonale cu aplicare subdermica, ce elibereaza constant doza de hormoni; inelele hormonale vaginale, ce elibereaza local hormoni, modificand astfel mucusul vaginal care devine mai vascos, spermatozoizii fiind astfel franati; dispozitivele intrauterine cu incarcare medicamentoasa;
  • Contraceptive care inhiba implantarea, adica „pilula de a doua zi”.

Pe langa metodele contraceptive hormonale, mai exista si alte metode de contraceptie: mecanice (diafragma), chirurgicale (sterilizarea chirurgicala), chimice (spermicidele). Unii specialisti considera ca o femeie care a luat 5 ani contraceptive este protejata impotriva cancerelor ovarian si de san 10 pana la 15 ani dupa intreruperea tratamentului.

Care sunt avantajele pilulelor contraceptive?
Beneficiile pilulelor contraceptive sunt, in primul rand, protectia impotriva unei sarcini prin inhibarea ovulatiei, dar se pare ca au si un rol protector contra cancerelor de ovar si san. Alte avantaje sunt: diminuarea fluxului menstrual la femeile care au un flux abundent; disparitia dismenoreei (durere menstruala); ajuta reglarea ciclului menstrual la pacientele diagnosticate cu amenoree secundara (absenta menstruatiei). De asemenea, sunt administrate cu succes ca tratament la pacientele cu ovare micropolichistice, dar aduc un real beneficiu si pacientelor cu acnee.

Cum alegem cea mai potrivita metoda?
Metoda de contraceptie cea mai potrivita se alege in functie de:

  • Varsta;
  • Antecedente personale si heredocolaterale (afectiuni prezente la membrii familiei);
  • Examen clinic si paraclinic;
  • In cazul in care contraceptia este o urgenta, se recomanda imediat dupa contactul sexual neprotejat.

Exista efecte secundare?
Efectele adverse sunt prezente ca la orice alt medicament, dar cele mai frecvente sunt: sangerarile intermenstruale, greata, cefaleea, mastodiniile (dureri de sani). Printre cele rare, se numara: depresia, cresterea in greutate, candidozele, tromboflebitele, trombozele.

Investigatii necesare
Inainte de a se prescrie un contraceptiv, sunt necesare anumite investigatii, si anume: testul Papanicolau, cultura de col, secretia vaginala, coagulograma (foarte important), glicemia, lipidele, transaminazele, hemograma completa (HLG). Nu in ultimul rand, pacienta trebuie intrebata de antecedentele personale ca: boli cardiovasculare, diabet zaharat, neoplasme, afectiuni hepatice, hipertensiune arteriala, fumat, tromboembolism, tromboze venoase. In functie de rezultatul analizelor si de antecedente, se alege contraceptivul ideal.

Dr. Daniela Grigore,

Medic specialist obstetrica-ginecologie,

Gral Medical Ploiesti,

0244/597.753
www.gralmedical.ro

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.