Revista care te menține sănătos

Analize medicale

Investigatii medicale de care orice femeie are nevoie

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, medicină estetică și anti-aging, [email protected]
11 decembrie 2013
Share

Preventia este intotdeauna mult mai importanta decat tratamentul. Investigatiile timpurii ne ajuta sa oprim boli precum cancer, diabet si osteoporoza in primele stadii, cand sunt sunt foarte usor de tratat. Investigatiile medicale pot identifica o boala inainte sa apara simptomele. Iata care sunt testele de care aveti nevoie in functie de varsta, istoric familial si alti factori de risc.

·  Cancerul de san

Cu cat acest tip de cancer este detectat mai devreme, cu atat sansele de vindecare sunt mai mari. Cancerele mici se imprastie mai rar in ganglioni, plamani si creier. Este recomandat sa se efectueze investigatii o data la trei ani, insa, daca aveti mai multi factori de risc, acestea trebuie efectuate mai des. Mamografia poate identifica un nodul inainte sa fie simtit la palpare. Daca aveti peste 40 de ani, aceasta trebuie efectuata o data pe an.

 

·  Cancerul de col

Efectuand testul Papanicolau in mod constant, cancerul de col este usor de prevenit. Acest test permite identificarea unor celule anormale ale colului, ce pot fi indepartate inainte sa se transforme in cancer. Cauza principala a acestui tip de cancer este HPV (human papillomavirus) , o forma de boala cu transmitere sexuala. Exista un vaccin care pot proteja femeile cu varsta sub 26 de ani impotriva unor tulpini de HPV. Insa vaccinurile nu protejeaza de toate tulpinile ce cauzeaza cancer de col. De aceea, testul Papanicolau efectuat de rutina este atat de important. In plus, este bine de stiut ca nu toate cancerele de col uterin incep cu HPV.

 

·  Osteoporoza si fracturile osoase

Osteoporoza reprezinta o situatie medicala in care oasele sunt fragile. Dupa menopauza, femeile incep sa piarda masa osoasa, insa si barbatii pot face osteoporoza. Primul simptom este reprezentat de o fractura dureroasa dupa o cadere minora. Din fericire, osteoporoza poate fi prevenita si tratata. Prin osteodensitometrie se poate masura densitatea osoasa si se identifica osteoporoza inainte sa apara o fractura. Aceasta investigatie este recomandata tuturor femeilor peste 65 de ani. Daca aveti factori de risc pentru osteoporoza, probabil ar trebui sa incepeti mai devreme.

 

·  Cancerul de piele

Exista mai multe tipuri de cancer de piele, iar tratamentul timpuriu poate fi eficace pentru toate. Cel mai periculos este melanomul, ce afecteaza celulele care determina culoarea pielii unei persoane. Pentru a-l identifica, este necesar sa observati orice schimbare a alunitelor. Observati cu atentie forma, culoarea si marimea lor.

 

·  Hipertensiunea arteriala

Cu cat inaintam in varsta, riscul de hipertensiune arteriala creste, in special daca avem o greutate corporala mare sau daca avem obiceiuri alimentare gresite. Citirea acesteia cu ajutorul tensiometrului presupune doua numere: primul (tensiunea sistolica) reprezinta tensiunea sangelui atunci cand inima bate, iar al doilea (tensiunea diastolica) reprezinta tensiunea dintre bataile inimii.

 

·  Colesterolul

Un nivel mare al acestuia poate cauza formarea unei placi ce blocheaza arterele. Pentru a-l masura, sunt necesare aceste analize: colesterolul total, LDL-colesterolul (cel „rau”), HDL-colesterolul (cel „bun”) si trigliceridele (grasimea din sange).

 

·  Diabetul tip 2

Acesta poate cauza boli ale inimii sau ale rinichilor, accident vascular ecrebral, orbire si alte probleme serioase. Un nivel al glicemiei in sange de 100-125 poate indica un prediabet; 126 sau mai mult indica un diabet. Daca aveti factori de risc pentru diabet, este recomandat sa faceti investigatii la fiecare 3 ani, incepand cu varsta de 45 de ani.

 

·  Glaucomul

Acesta apare atunci cand creste tensiunea din ochi (intraoculara). In lipsa tratamentului, poate sa lezeze nervul optic si cauzeaza orbire. De cele mai multe ori, nu are niciun simptom pana ce vederea este deja afectata. Cat de des ar trebui sa va faceti un control oftalmologic, depinde de varsta si de factorii de risc (varsta peste 60 de ani, leziuni ale ochiului, uzul de steroizi si antecedente familiale de glaucom). Persoanele fara factori de risc sau simptome trebuie sa efectueze un control de rutina, plus un test pentru glaucom la varsta de 40 de ani.

Unele teste, precum Papanicolau sau examenul sanilor, ar trebui efectuate de rutina de catre orice femeie, iar restul trebuie facute in functie de factorii de risc.

 

Dr. Roxana Mateescu
Medic rezident geriatrie si gerontologie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.