Dictionar medical

Analgezie

luni, 13 decembrie 2010
Share

Stare caracterizata prin scaderea marcata sau disparitia sensibilitatii dureroase. Abolire a sensibilitatii la durere, spontana sau terapeutica.
– Analgezia spontana poate surveni ca urmare a unei lezari a sistemului nervos periferic (ansamblul de nervi care leaga sistemul nervos central de restul corpului).
– Analgezia terapeutica consta in suprimarea sensibilitatii la durerea acuta, fie ca durerea este tranzitorie (ca urmare a unui act chirurgical, de exemplu), fie cronica (de origine canceroasa, de exemplu).
Dupa tipul de durere si dupa intensitatea sa, analgezicele folosite sunt periferice (aspirina si paracetamolul, in principal) sau centrale (morfina).

Metode – Administrarea analgezicelor periferice ca derivatii de paracetamol este modalitatea de analgezie cea mai obisnuita. Analgezia se face mai intai pe cale intravenoasa cu scopul de a obtine un efect imediat. Ea este apoi inlocuita cu cea pe cale orala pe o durata de 24 pana la 48 ore. Recurgerea la morfina sau la alte produse morfinomimetice (produse de sinteza reproducand actiunea analgezica a morfinei) este necesara in caz de durere intensa. Morfina este prescrisa, in general, pe cale subcutanata, intramusculara sau intravenoasa. Ea mai poate fi administrata pe cale rahidiana sau peridurala cu scopul de a actiona direct asupra receptorilor cornului posterior al maduvei spinarii.
Metoda numita a "analgeziei autocontrolate", care consta in acordarea posibilitatii ca pacientul sa-si administreze el insusi morfina, multumita unui cateter intravenos fixat definitiv, este din ce in ce mai mult utilizata. Medicul determina doza si intervalul de timp minim intre doua administrari.
Toate metodele care utilizeaza morfina sau produsele morfinomimetice necesita o supraveghere indeaproape a pacientului, deoarece ele expun la complicatii ca o depresie respiratorie (inhibitie de origine centrala a comenzii de respiratie), o retentie acuta de urina, un prurit, voma.
Alaturi de aceste mijloace farmacologice clasice exista alte metode de analgezie: crioterapia (tratamentul prin frig), termoterapia (tratamentul prin caldura), electroterapia si acupunctura.

tonica
2010-12-13T19:03:06+00:00
catena