Revista care te menține sănătos

Afecțiuni cardiace

Sportul si sanatatea inimii

10 decembrie 2012
Share

Cu mai bine de 2.000 de ani in urma, insusi Hipocrate aprecia ca activitatea fizica medie este foarte buna pentru sanatate. In secolul XXI, ritmul haotic de viata, obiceiurile alimentare nesanatoase, fumatul si sedentarismul sunt factori de risc pentru o sumedenie de afectiuni, printre care si afectiunile cardiovasculare.

Cum bolile de inima ocupa primul loc in ceea ce priveste mortalitatea si morbiditatea in lume, este clar ca trebuie facute schimbari drastice in stilul de viata. Sigur ca este extrem de dificila „revolutionarea” intregii vieti: modificarea alimentatiei, renuntarea la micile placeri culinare nesanatoase si practicarea unui sport, insa realitatea este ca nimic nu este imposibil. Studii recente realizate de Colegiul American de Medicina Sportiva au demonstrat ca cea mai buna schimbare este introducerea in programul zilnic a unei activitati fizice. Sportul este cel care mentine integritatea vaselor si a inimii.

Sedentarismul este unul dintre cei cinci factori majori de risc (pe langa obezitate, hipertensiune arteriala, hipercolesterolemie si fumat) pentru afectiunile cardiovasculare. Inceperea practicarii treptate a unei activitati fizice reduce considerabil sansele de aparitie a unui eveniment coronarian acut si a accidentelor vasculare cerebrale.

Beneficiile activitatii fizice regulate

S-a dovedit ca cei care au deja o afectiune cardiaca si practica o activitate fizica regulata pot ajunge in situatia fericita de a micsora dozele medicamentelor. Exercitiul fizic produce arderea caloriilor si, implicit, scaderea ponderala. De asemenea, ajuta la scaderea colesterolului si a trigliceridelor din sange. Astfel, inima este practic usurata (muschiul cardiac va munci pentru un indice de masa corporala mai mic), iar la nivelul vaselor nu se mai depun grasimi si nu se mai formeaza placile de aterom. In concluzie, exercitiul fizic: 

  • Creste toleranta la efort;
  • Ajuta la scaderea in greutate;
  • Scade valorile tensiunii arteriale;
  • Reduce nivelul colesterolului „rau” din sange si creste nivelul celui „bun”;
  • Scade insulino-rezistenta.

Ce fel de activitate fizica este necesara pentru inima?

Pentru multi, ziua de lucru incepe la 8:00 si se termina seara tarziu. Acestora le este cel mai greu sa includa in programul zilnic o activitate fizica regulata. Trebuie inteles ca, pentru o inima sanatoasa, nu este nevoie de un efort fizic sustinut sau ore intregi de stat in sala de sport. Studii recente realizate de Colegiul American de Medicina Sportiva arata ca sunt suficiente 30 de minute de sport pe zi. In acest fel, si cei foarte ocupati isi pot face portia zilnica de sport pe zi pentru o inima sanatoasa.

Oricare ar fi sportul pe care il alegeti, trebuie sa va incalziti inainte de a incepe exercitiile fizice. Organismul si inima trebuie sa se obisnuiasca treptat cu efortul depus. Activitatile fizice trebuie alese atent, fiind indicate in special sporturile in aer liber: mersul cu bicicleta, rolele, joggingul si tenisul. De asemenea, inotul este eficient pentru cei care au suferit deja un eveniment coronarian acut.

Studiile desfasurate de Colegiul American de Medicina Sportiva au demonstrat ca persoanele care au suferit un eveniment coronarian acut si care, dupa perioada de recuperare, au inceput un program zilnic de 30 de minute de exercitii fizice usoare au redus sansele de reaparitie a evenimentelor cardiace cu 20%.

Dr. Alin Popescu

Medic primar medicina sportiva

[email protected]

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.