Revista care te menține sănătos

Mama și copilul

Diabetul zaharat si sarcina 2

25 octombrie 2013
Share

Diabetul zaharat gestational (DZG) a fost definit ca fiind orice tip de intoleranta la glucoza (modificare a valorilor glicemiei) cu debut sau prima recunoastere in timpul sarcinii, nediagnosticat anterior acesteia ca diabet zaharat. Diabetul zaharat gestational debuteaza dupa saptamana 24-28 de sarcina.

Diabetul zaharat aparut inainte de saptamana 24 nu se considera ca fiind diabet aparut in sarcina, ci preexistent acesteia. De cele mai multe ori, dupa sarcina, valorile glicemiilor revin la normal, dar femeia ramane cu riscul de a dezvolta diabet zaharat tip 2. Procentul de aparitie a diabetului de sarcina este greu de evaluat, din cauza ca multe femei nu se controleaza nici inainte, nici in timpul sarcinii. Studiile arata ca 7-14%, chiar 25% dintre femeile gravide ar avea diabet zaharat gestational.

 

Netratate, gravidele cu diabet zaharat gestational au risc de complicatii la nastere

Femeile netratate prezinta risc crescut de complicatii la nastere, la fel si copiii, dar si risc pe termen lung de obezitate si diabet zaharat tip 2. Una dintre aceste complicatii este reprezentata de greutatea la nastere de peste 4 kg, care poate duce la diverse accidente provocate de dimensiunile mari ale copilului. Totodata, mortalitatea la nastere este mai mare. Screeningul pentru diabetul zaharat tip 2 se face antenatal, la toate femeile cu factori de risc pentru diabet zaharat. Toate femeile nediagnosticate cu diabet zaharat inainte de sarcina trebuie sa efectueze in saptamana 24-28 de sarcina un test de toleranta la glucoza.

Exista mai multi factori de risc pentru dezvoltarea diabetului zaharat in sarcina, printre care: diabet zaharat in familie, varsta peste 35 de ani, supraponderalitatea sau obezitatea, sarcini anterioare, copiii avand greutatea prea mare (peste 4 kg) sau prea mica (sub 2,5 kg) la nastere, fumatul, cresterea rapida in greutate in primele 6 luni de sarcina, sedentarismul.

 

Noi recomandari pentru femeile cu risc de diabet zaharat

Specialistii in domeniu au stabilit in 2013 ca screeningul pentru diabet zaharat tip 2 sa se faca antenatal la toate femeile cu factori de risc pentru diabet zaharat, sau la prima vizita prenatala. Toate femeile nediagnosticate cu diabet zaharat inainte de sarcina sau la prima vizita prenatala trebuie sa efectueze in saptamana 24-28 de sarcina un test de toleranta la glucoza. Aceste noi recomandari au fost facute in contextul cresterii alarmante a prevalentei obezitatii si diabetului zaharat tip 2, peste tot in lume, cu intentia optimizarii rezultatelor pentru femeile gravide si copiii lor.

 

Cum poate fi tinut sub control diabetul zaharat gestational

In mare, trebuie urmarite mai multe obiective, sub control strict medical si de specialitate:

  • Trebuie urmarita permanent cresterea greutatii si corelata cu greutatea anterioara sarcinii;
  • Se vor monitoriza cu rigurozitate valorile glicemiei, mentinerea in limite normale a valorilor tensiunii arteriale;
  • Dieta va acoperi atat ratia calorica, cat si echilibrul principiilor nutritive. Suplimentarea cu vitamine si saruri minerale se face atunci cand acestea nu pot fi asigurate prin alimentatie.

Managementul DZG consta intr-un intreg sistem de masuri de ingrijire individualizate. Pentru inceput, trebuie luate masuri de prevenire a diabetului, incepand cu diagnosticarea sarcinii si continuand cu mentinerea valorilor normale ale glicemiei pe tot parcursul sarcinii. Apoi, masuri de prevenire a reaparitiei lui cu ocazia unei noi sarcini, sau prevenirea instalarii diabetului zaharat definitiv. O femeie care face diabet zaharat gestational la o prima sarcina are toate sansele de a il repeta la sarcinile urmatoare, chiar daca acesta dispare dupa prima sarcina.

 

Regimul alimentar si…

Terapia medicala nutritionala are un rol important. Ea asigura un bun echilibru al metabolismului la peste 80% dintre femeile cu diabet de sarcina. Vizeaza obtinerea si mentinerea unor valori normale ale glicemiilor, precum si stabilirea necesarului de calorii ce confera un castig optim in greutate. Se recomanda consilierea individualizata pentru intocmirea unui regim alimentar ce are la baza principiile unei alimentatii sanatoase, cu scopul de a obtine un echilibru caloric si nutritional. Aceasta intrucat cresterea in greutate pe parcursul sarcinii trebuie sa fie diferita la persoanele supraponderale sau obeze fata de cele cu greutatea normala inainte de sarcina.

Credinta populara potrivit careia in sarcina trebuie sa mananci cat pentru doi este total gresita. Astfel, daca o persoana cu greutatea normala inainte de sarcina poate acumula intre 11,5 si 16 kg, o persoana supraponderala sau obeza trebuie sa ia in greutate intre 7 si 11,5 kg, in functie de gradul de obezitate. S-a aratat, de exemplu, ca pentru femeile gravide obeze diagnosticate cu diabet zaharat, o reducere de 30% a necesarului de calorii poate reprezenta o solutie pentru obtinerea unor glicemii normale, fara efecte negative asupra sanatatii gravidei.

 

exercitiul fizic, foarte importante

Exercitiul fizic ramane, ca siin afara sarcinii, un element esential pentru un stil de viata sanatos. Numeroase studii au fost realizate pentru a demonstra ca practicarea unei activitati fizice constituie un adjuvant in managementul DZG. S-a stabilit ca femeile insarcinate pot efectua un efort fizic mediu de 30 de minute cel putin 5 zile/saptamana.Mersul pe jos a fost varianta de exercitiu fizic utilizata de majoritatea studiilor, obtinandu-se rezultate impresionante in ceea ce priveste echilibrul metabolic.

 

De asemenea, s-a demonstrat ca femeile insarcinate diagnosticate cu DZG pot practica exercitii fizice de tipul: inot, gimnastica aerobica in mediu acvatic, aceste exercitii fiind mai bine tolerate in special de catre femeile sedentare sau cu o rezistenta fizica mai redusa.

 

 

Prof. Dr. Constantin Ionescu-Tirgoviste

Institutul National de Diabet,

Nutritie si Boli Metabolice „Prof. N. C. Paulescu”

Membru corespondent al Academiei Romane

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.