Revista care te menține sănătos

Oncologie

Leucemia mieloida cronica, o maladie generata de mutatii cromozomiale

9 octombrie 2014
Share

Leucemia mieloida cronica este o forma rara de cancer al sangelui si al maduvei osoase, asociata unei anomalii cromozomiale cunoscute sub numele de „cromozomul Philadelphia”, rezultatul mutatiei genetice a cromozomilor 9 si 22. Aceasta anomalie genereaza inmultirea necontrolata a globulelor albe din sange. Patologia se manifesta cu precadere dupa varsta de 55 de ani si este mai frecventa la barbati. In absenta tratamentului, dupa o faza initiala stabila de cativa ani, maladia evolueaza rapid pe parcursul unui an, ducand la aparitia leucemiei acute. Sa aflam, asadar, care sunt simptomele specifice acestei afectiuni, fazele in care evolueaza boala si ce optiuni terapeutice exista.

 

Care sunt simptomele ce caracterizeaza leucemia mieloida cronica

In aproximativ 40% din cazuri, leucemia mieloida cronica este asimptomatica. Ea poate fi depistata intamplator, cu ocazia unor analize de sange de rutina. In restul situatiilor, prezenta maladiei este semnalata prin simptome precum: oboseala accentuata, marirea dimensiunii splinei (splenomegalie), marirea dimensiunii ficatului (hepatomegalie), dureri de oase, hemoragii sau, in cazul patologiilor avansate, chiar infectii.

Diagnosticul de leucemie mieloida cronica este confirmat printr-o analiza de sange si de maduva (mielograma), in scopul evidentierii cromozomului Philadelphia.

 

Cum evolueaza leucemia mieloida cronica

Maladia prezinta 3 faze de evolutie:

  • Faza cronica – in timpul acestei faze, globulele albe isi pastreaza functiile. Trecerea in sange a globulelor albe in exces (uneori imature) nu provoaca, intr-o prima faza, simptome suparatoare. In absenta tratamentului, speranta de viata este de 3-5 ani;
  • Faza de accelerare – in timpul acesteia, numarul globulelor albe si a celulelor imature (stem) din sange creste. In aceasta faza incep sa-si faca aparitia primele simptome si boala devine greu de controlat. In lipsa tratamentului, speranta de viata este de 6-9 luni;
  • Faza transformarii acute blastice – in timpul acesteia, mai mult de o treime dintre celulele sanguine si ale maduvei sunt imature (blasti). Afectiunea se afla intr-un stadiu avansat si celulele canceroase pot forma tumori osoase sau pe ganglionii limfatici. In absenta tratamentului, speranta de viata este de 3-6 luni.

Din fericire, mai mult de 90% dintre pacientii cu leucemie mieloida sunt diagnosticati inca din faza cronica.

 

Ce tratamente exista pentru leucemia mieloida cronica

Leucemia mieloida cronica, o maladie generata de mutatii cromozomialeTratamentul acestei forme de leucemie se bazeaza pe medicamente tintite, care actioneaza asupra semnalelor responsabile de cresterea necontrolata a numarului de celule canceroase. Totusi, medicamentele nu sunt menite sa vindece maladia, singura optiune pentru vindecarea acesteia fiind transplantul de maduva osoasa. Acesta necesita gasirea de donatori compatibili si se insoteste de o mortalitate deloc de neglijat (circa 20% dintre pacienti).  

O alta optiune de tratament pentru leucemia mieloida cronica o reprezinta chimioterapia, care urmareste distrugerea globulelor albe aflate in exces. Se recurge la chimioterapie in situatiile in care celelalte terapii nu au dat rezultate, boala s-a agravat sau in scopul pregatirii transplantului de maduva.

 

Oana Anghel

Surse: sante-medecine.commentcamarche.net; doctissimo.fr

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.