Revista care te menține sănătos

Medicină de familie

Ce este „betia de somn”?

8 octombrie 2014
Share

In urma unui studiu publicat in luna august a acestui an, s-a ajuns la concluzia ca unu din sapte americani sufera de „betie de somn”, un procent mult mai mare fata de ceea ce se stia pana acum. „Betia de somn” este o problema ce implica stari precum confuzia, dezorientarea, si exista cazuri in care pot aparea episoade scurte de amnezie. Cu siguranta, multe persoane au experimentat astfel de stari cel putin o data in viata, un exemplu fiind acela cand dimineata ne trezim pentru a opri alarma si apoi uitam ca am facut acest gest.

O cercetare condusa de echipa Scolii Medicale Stanford, California, publicata in jurnalul Neurologie, a analizat comportamentele a 19.136 de persoane din Statele Unite. S-a dovedit ca 15.2% au experimentat excitarea confuzionala.

Ce este betia provocata de somn?

Atunci cand suntem treziti dintr-un somn profund, ni se intampla sa ne simtim ca si cum am fi in stare de ebrietate. Denumita si excitare confuzionala, „betia de somn” presupune stari precum confuzia mentala sau un comportament inadecvat in timpul somnului, mai ales in prima parte a noptii, dar si dimineata, dupa somn. Un episod poate fi declansat de o trezire fortata si poate determina chiar un comportament violent. Aceste episoade au o durata scurta, de 15 minute in 69.9% din cazuri. Apoi poate urma o amnezie completa sau partiala a episodului.

Factori de risc

secundara„Betia de somn” apare la persoanele care sufera si de alte probleme de somn, care se confrunta cu o sanatate mentala precara sau utilizeaza medicamente psihotropice (cu efect de relaxare), cum sunt antidepresivele. Astfel, persoanele care sufera de depresie, tulburare bipolara, persoanele alcoolice, cele care sufera de stres posttraumatic, anxietate sau apnee de somn sunt mai predispuse la betia provocata de somn. In plus, exista o legatura intre „betia de somn” si durata somnului, in functie de cat de mult sau cat de putin dormim (mai putin de 6 ore pe noapte sau mai mult de 9 ore pe noapte).

Cum recunoastem „betia de somn”?

Episoadele „betiei de somn” se manifesta prin pierderea orientarii in spatiu, dificultati in vorbire sau gandire, comportament confuz, halucinatii, pierderea memoriei etc. Acest comportament confuz poate ajunge pana la a confunda sticla de apa de pe noptiera cu telefonul mobil. „Betia de somn” ar putea indica o problema care merita atentie. Pentru pacientii care nu prezinta, aparent, nicio cauza, sunt prescrise anumite medicamente – benzodiazepinele – care se pare ca sunt benefice in acest caz. Specialistii afirma ca aceasta problema nu este cunoscuta in prezent ca o boala care sa poata fi diagnosticata.

Ruxandra Dumitrescu

Surse: Medpagetoday.com; Webmd.com; Care2.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.